+40-727.791.271 casa_morar@yahoo.com
Cabana 2 cu ciubar 01
Cetatea Bologa
Cetatea Bologa
Cetatea Bologa

Cetatea si Castrul Roman de la Bologa

Cetatea Bologa:

Pe malul opus al râului Henț se află o fortăreață, menționată pentru timp de mai multe secole ca Sebesvár și apărând pe majoritatea hărților Evului Mediu ale zonei. Bologa a fost atestată pentru prima oară documentar în 1304 ca Sebuswar, apoi apărând nominalizată cu diverse nume, cum ar fi Sepuswar din 1324, Sebeswar – 1329, Sebeswar alio nomine Hunyadwar – 1398, Castrum regis Sebes – 1393, Castrum regis Hunyad – 1397, Sebes Varallya -1760.
Regele Sigismund de Luxemburg a donat Bologa împreună cu Cetatea Bran lui Mircea cel Bătrân, după semnarea la Brașov a tratatului de alianță împotriva Imperiului Otoman în 1399.
Punct strategic pe drumul care ducea la Oradea, fortăreața a servit și drept refugiu pentru populația locală în momentele de restriște. A câștigat importanță în secolul XVII, când otomanii au cucerit Oradea și împiedica acțiunea de colectare a taxelor. Sultanul a ordonat demolarea ei, dar ordinul nu a fost dus la îndeplinire. A fost distrusă însă mai târziu de lobonți prin explozie. Turnul și o mare parte din ziduri au mai rămas încă în picioare. La mijlocul secolului XX turnul și-a pierdut acoperișul, probabil ultimul element din lemn al ruinelor. Tot ceea ce a mai rămas este piatră. (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Bologa)

Resculum:

A fost un castru antic roman și cea mai veche așezare din zonă. A fost ridicat în jurul anului 106, drept garnizoană a cohortelor I Aelia Gaestorum militaria și a II-a Hispanorum, a căror misiune era, probabil, apărarea graniței Impriului Roman. Pe măsură ce romanii au încercat să consolideze granițele, în secolul II au fost aduși coloniști din Grecia, se crede din zona Patras.
Ruinele castrului sunt vizibile și astăzi în locul numit Grădiște, deși majoritatea zonei a fost folosită ca suprafață agricolă. În apropierea acestuia există și ruinele unei băi romane. (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Resculum)

Call Now Button